Expoziție de artă contemporană / Semnul plastic între gest și scriitură @ Galeriile de Artă din Focșani
Expoziția de artă contemporană dedicată „Zilei Europei”, „Semnul plastic între gest și scriitură”, se deschide vineri, 6 mai 2016, la ora 15:00, la Galeriile de Artă din Focșani. Criticii de artă Alexandra Titu și Constantin Prut vor vorbi în deschiderea evenimentului, în prezența unora dintre artiștii participanți.
Expoziția de artă reunește la Focșani un grup de artiști contemporani consacrați: Alexandru Chira, Mihai Chiuaru, Casia Csehi, Ion Grigorescu, Mălina Ionescu, Petru Lucaci, Wanda Mihuleac, Liviu Nedelcu, Romul Nuțiu, Sorin Oncu, Miklos Nicolae Onucsan, Dan Perjovschi, Emilia Persu, Marilena Preda Sânc, Doina Simionescu, Patricia Teodorescu.
„Între gest și scriitură, între expresia imediată a impulsului și decantarea impresiilor exterioare și interioare, urma lucid condensată a unei reflecții despre semnalele imediate, semn se instituie ca elementul fundamental al construirii culturii. Duplicitatea sau, mai curând, anvergura energiei semnului asigură legătura dintre ceea ce Jung numea „misterul insondabil al subiectului” și „misterul insondabil al obiectului”. Întâlnirea celor două universuri insondabile sub gestiunea rațiunii, oricât de poetice sau de riguroase, instaurează funcțiile, cu un grad crescut de complexitate și elaborare, ale reprezentării și simbolizării.
Atentă la propriile instrumentare și strategii de funcționare, cultura modernă și contemporană/actuală, devenită, sub presiunea monumentalei sale moșteniri și construcții și autoanalitică și atentă la datele ei originare se dezinteresează de complexele ei sinteze pentru a reveni la premizele primelor urgențe și răspunsuri. Scrierea devenită în variantele abstracției sale de o sofisticată diversitate este preluată de artiștii textualismului modernist și conceptualismului. Gestul liber ca duct și sarcină presemantică precisă, alfabetică, se încarcă de povara unei semnificări mai primar sintetice, fie ca refuz al angajării unei poziții într-un discurs elaborat, fie ca expresie vehement lapidară, onomatopeică, prediscursivă.
Expoziția în care am reunit un grup reprezentativ pentru descendențele actuale ale textualismelor moderniste și ale explorărilor gestualismului derivat din psihologia comportamentalistă oferă imaginea unui fenomen nuanțat de reflexia asupra acestor premize, de interpretarea prin apelul la resurse complementare și prin acceptarea provocărilor realității actuale, realitatea rămânând, dincolo de toate versiunile sale teoretizate, ținta finală a discursului artei.
Unul dintre primele semnale ale acestei stări reflexiv și chiar critic îndatorate primelor premize, spiritului modernist de început și târziu, spirit al segregărilor puriste, este cel al hibridării lor, fie explicite în imagini ce combină textul riguros elaborat (chiar dacă fragmentar) și gestul liber, sau pata informală. Uneori suprapunerea este totală, scriitura devenind, ca în cazul Doinei Simionescu – căreia îi dedicăm ca un omagiu postum această expoziție – o grafie delicată, invocând prin nonfinitudinea rândurilor decupate de pagină sau, tocmai prin rigoarea frazării semnelor caligrafic abstracte, ale unor texte imaginare. Uneori compozițiile ei decorativ expresive se grupează în casete sau pseudocărți, în care prin suplimentul de mister al obiectului închis, inaccesibil, misterul ”scrierii secrete” se adâncește, obiectul funcționând la nivelul suprafeței scrise, ca și a versiunii încasetate, ca o provocare la misterul inexpugnabil al mesajului de dincolo de text. Grafia cursivă izomorfă gestului indică libertatea abstractă a semnului ce se autosemnifică, limitată de aluzia la text. La antipod, dinamismul pur al gestului care se instituie, ca amintire a unui mimetism depășit se dezinteresează de suplimentul de semnificație al scriiturii.
”Cascadele” lui Romul Nuțiu, ca și mai vechile sale jocuri cu libertatea materiei fluide pe suprafață în mișcare, suplinesc scriitura reductivă prin provocarea gestului materiei înseși. Liviu Nedelcu, al cărui debut se leagă de gestualismul pur, și care revine mereu la această libertate de expresie deși abordează cu același subiectivism între reveria calofilă, referință sau lirism subversiv, reprezentarea obiectivă, suprapune în actuala serie de lucrări gestualismul ce tinde să se ordoneze și textul ale cărui semne au impulsivitatea gestuală comună ansamblului.
Aceeași relație de libertate leagă pata și scrierea în noua ipostază stilistică a lui Petru Lucaci, în care raporturile cromatice vii, tranșante, revin după etapele dominate de negru. Textul aparent incoerent, fragmentar, invaziv distribuit de Gheorghe Zărnescu pe o suprafață metalică atacată prin stratul de culoare intens albastră de rugină, de timp, context al discursului despre efemeritatea oricărei localizări cronotopice opune această precaritate funcției monumentului implantat ca semn al persistenței.
Pledoaria pentru persistență este asumată de textul, denotativ cu forța benign imperativă, a interdicțiilor curente, așa cum impune somația ”Stop fracking”, transpusă de Marilena Preda Sânc pe fundalul unei vechi uși distruse de violența și neglijența umană. În cazul situației contrastante create de artista cunoscută pentru angajamentele ei culturale, hibridarea scrierii nu se mai produce cu gestul, ci cu o imagine complex conotativă realistă, care susține sarcina retorică. Complexitatea arealelor de semnificație datorate asocierii dintre imaginea preluată din realitate cu învestiție dens metaforică și text o articulează Ion Grigorescu în lucrarea ”Semnul
Casa” concepută ca un discurs despre valoarea arhetipală a casei tradiționale ale cărei coordonate de investire simbolic funcțională le fixează textul și a cărei imagine (fotografică, de un realism empatic) familiară pentru o – încă – majoritate a privitorilor. Din aceeași perspectivă antropologică dar cu intense conotații afective, investește gospodăria țărănească Alexandru Chira, într-un ”Poem colet” care alătură textul poetic cu desenul peisagistic evocator înscris în geometria simbolică a rombului.
Raportarea la datul realității referitoare la casă/acasă, un acasă citit în cheia ironic administrativă ce leagă subiectul de ”mașina de locuit” a orășanului modern, este condensată în lucrarea Mălinei Ionescu, ce reproduce artistic textul listei cu costurile întreținerii lunare (”Au afișat lista pe februarie”). Un realism, ironic atât față de stereotipurile epicului cotidian, ca și de moștenirea duchampiană, a tehnicii ready made, o înscrie generației sale reflexive care preia critic radicalele propuneri ale artei până de curând contemporane.
Mereu atent la fondul dramatic al experienței existențiale, uneori exprimate printr-o metaforă ermetică, Sorin Oncu dezvoltă și o înclinare către narativitate rezervat empatică. Obiectul expus este un jurnal, de un realism ficțional –, de referință pop-art- istă, construit din două citate, un produs de serie personalizat prin participarea la o intimitate solitar stereotipă, și un text, reperele documentare ale unei vieți anonime. Autorul selectează ca în toate lucrările lui, detalii care conferă o discretă intensitate emoțională platitudinii unei existențe comune, cu lirismul său rece și enunțiativ. Mărturia despre densitatea unei experiențe interioare o depun și notațiile fragmentare, care constituie substanța lucrării Emiliei Perșu.
Jocul combinatoriu în perimetrul memoriei, care reține aleator fragmente din marea poezie universală se suprapune, în videofilmul Patriciei Teodorescu, peisajului dens al pădurii nocturne angajând două nivele ale discursului poematic, refăcând fulgurant, în intimitatea reveriei unitatea scindată a experienței culturii și naturii. Unul dintre cele mai complexe proiecte care reface relațiacultură-natură este cel realizat de Nicolae/Mikloș Onucsan pentru tabăra de creație Salina 1998. Textul emblematic cioplit pe o placă de sare, expusă în incinta unei stâne, lins de animalele paradigmatic pastorale, se resoarbe în natură, în indistinctul trecerii heracliteene, timpul fiind una dintre temele de meditație ale artistului. (Organizatorii acțiunii culturale au salvat placa, anihilând sensul intervenției, ironia lor involuntară răspunzând ironii a artistului.).
Aceluiași filon ironic îi aparține și ”Monumentul insectelor”, semn care contrage fabula consecinței atingerii idealului. Ironia și jocul referențial aparțin și instrumentarului lui Dan Perjovschi, ale cărui desene surprind, sau citează situații ale repertoriului universal, ca în proiectul actualizat în galeria de la Focșani de un coleg, tema desenului – autoreprezentarea artistului la lucru, sau autoimaginarea filozofului în meditație – fiind de amplă tradiție, de la arta extrem orientală la barocul spaniol și la imageria postmodernă. Jocul reproducerii la distanță a unei lucrări transmise virtual acoperă un discurs despre decăderea condiției originalului ”într-o lume de copii” (pentru a cita un stereotip al reclamelor de copiatoare), și a ne referi la avertismentul deja istoric al lui Walter Benjamin.
Compoziția lui Mihai Chiuaru afirmă, din altă perspectivă, tocmai aportul intimității relației cu produsul artistic, unicitatea fiecărei secvențe a unei serii, dedicate unei teme centripete – în această etapă tema cuplului. Pictorul lasă elemente disparate de scriitură să persiste pe suprafața picturală cu sugestii cromatice de spațialitate. Între libertatea absolută a gestului ce ambiționează sinteza dintre subiectivitatea pură și comportamentul autonom al lumii obiective, propus de Romul Nuțiu, prelungit prin subiectivitatea rafinată de scriitura la limita asumării/îngrădirii printr-un plus de mesaj, în absența semnificațiilor textuale, ca în subtil decorativă lucrare a Casiei Ceshi, cu suprapunerea grilei ordonatoare a unui suprasemn, peste un câmp continuu de semne fără identitate precisă, și semnul care condensează o întreaga povară semantică a unui text se desfășoară evantaiul relațiilor dintre extremele dezbaterii despre strategiile și vocațiile imaginii artistice vizuale, a semnului plastic.
La extrema asumării unei bogății referențiale de anvergură, dezvoltată de-a lungul unui traseu prestigios, ca scenariu dramatic și materializare plastică, semnul construit de Wanda Mihuleac, printr-un fin relief în tonuri de alb, avansează o demonstrație despre autoritatea sarcinii complex culturale a textului dincolo de toate tentativele modernismului și primei avangarde de a o dezafecta. Creația ulterioară artista continuă să o dedice cărții, poeziei vizuale și textuale, transpunerii imagistice a filozofiei textului.” Alexandra Titu
Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 mai – 6 iunie între orele 12:00 și 16:00.
